Mi se pare atit de straniu sa scriu pe blog acuma, cind au trecut 3 luni de cind nu scriu deloc…
Anyways..Sunt in State, mi-a mai ramas exact o luna pina vin acasa, si sincera sa fiu, abia astept sa plec de aici. Nu ca nu-mi place…e bine…imi cistig proprii bani, fie ei si nu chiar multi si cu un efort enorm, oricum sunt AI MEI, si asta schimba tot. Sunt aici “by my own” cum s-ar zice, si asta e bine…Dar…NU E PENTRU MINE…Simplu NU APARTIN vietii pe care o duc acum. Nu ca m-as simti rau…dar, nu ma simt eu…de parca imi lipseste ceva…nu am pofta ceea de viata pe care am obisnuti sa o am…Si asta ma sperie..TOTUL aici e fals, incepind de la aceeasi cafea, mincare, zimbete si “how are you”, si terminind cu sentimentele si realtiile dintre oameni.
Viata pe care o duc eu si cei care au ajuns aici e lipsita de gust…Deschid ochii dimineata, lucru, acasa, dus somn…seara lucru, acasa, dus, somn… si a doua zi din nou. Printre astea se mai intimpla si petreceri, iesiri cu lumea de aici…dar nu se compara cu felul in care am obisnui sa ma distrez in MD. Ies si eu, ca sa nu raman acasa…asta tot.
Si cind imi amintesc ca la inceput cind am ajuns aici, eram sigura ca voi ramine,macar si ilegal! Eram cu gindul ca sa string vreo suma de bani timp de vreun an macar, si-apoi ma intorc…Acuma ce sa zic – NO WAY! Nu vreau nici bani nimic! Nu ramin in ruptul capului. Imi e dor de toti si tot…de surioara cel mai tare, de parinti, de prietenii ..care dupa cite am patit aici prietenii ramasiin MD sunt chiar de aur!…Imi e dor de mincare normala…Mi se face rau cind vad in fiecare zi aceeasi mincare fara gust, multa si dupa care ti se face foame in urmatoarea jumatate de ora…
Ajunsa aici aveam contract la un restaurant de steack-uri si seafood, seara. ..Fireside Chophouse din Willimasburg. E detinut de niste greci, care sunt dusi cu pluta bine de tot. Cu toate ca sunt puternica de fire, uneori imi e foarte greu sa ii suport si imi pare ca o sa dau foc restaurantului incainte sa plec. Se poarta cu noi de parca suntem robi…si nu sunt platita practic deloc, mai ales pentru lucrul pe care il fac. Lucrez de la sf lui mai, dar primul paycheck pt 2 saptamini in suma de 20 dolari l-am primit la sf lui iulie…
Mi-am gasit si second job, chiar a doua zi de cind sunt in Williamsburg…din nefericire pt mine, tot la grecii astia..Lucrez la fel chelnerita, intr-un restaurant unde se ia breakfast-ul….House of panckakes and waffles…
In privinta banilor, e rau de tot, mai ales daca compar cu anii trecuti, cind chelnerii obisnuiau sa faca dimineata minim 50 si seara minim 100…eu de regula dimineata fac 20-30, si seara 50-60…Daca mai iau in consideratie ca am minim 2 zile off in saptamina, si paycheckurile sunt mizere….fac putini bani…America e in criza, oamenii nu prea pleaca in vacanta, si asa cum ma aflu in orasel turistic, evident ca suport consecintele…Anul asta e slow peste tot daca sincer, am prieteni prin toate colturile Americii, si toti ca unul se jaluie ca e greu cu banii…
but, after all…nu mai conteaza banii atit de mult, credeti-ma. M-am stresat in privinta lor pina nu mi-am intors suma care am cheltuit-o ca sa ajung aici. Acuma nu-mi bat capu, incetisor string cit pot…
Ceea ce conteaza e ca imi place ceea ce fac, ma refer la deservirea clientilor. Nici nu va imaginati citi oameni de treaba, si cu eperienta am intilnit eu, de prin toate colturile Americii, de prin Europa, de peste tot…Oameni de lare am invata multe lucrui. Atitea lucruri noi am aflat, atitea istorii de viata am ascultat, atitea sfaturi mi s-au dat..de genu unde sa merg sa-mi fac studiile, si tot asa…E o experienta de neuitat. In privinta asta, chiar ador ceea ce fac. Uit de oboseala si nu-mi pasa ce tip or sa-mi lese oamenii atunci cind imi ofera mie insasi placere sa ii deservesc.
Intr-adevar cel mai important din ceea ce am capatat eu aici este experieta…o experienta pe alocuri neplacuta, pe alocuri frumoasa, dar in final tot experietna ramine si asta conteaza. Asta este lucrul pentru care am venit in State. De aceea sunt multumita si le zic la toti din MD, e greu, am patit multe lucruri neplacute, am avut probleme cu boss-ul meu, dar sunt multumita.
Pe linga experienta mi-am luat o gramada de lucruri, si inca o sa-mi mai iau..am facut o multime de poze si se asteapta sa fac si mai multe, deoarece cel mai interesant va la finele verii:)
A mai ramas o luna…Eu cu prietena mea planuim sa vizitam New York-ul, Washington si finisam cu o vacanta de citeva zile la VA beach. Mai multe locuri e simplu ireal sa vizitam..nu reusim si nu avem nici banii destuli, caci, dupa toate, America este o atar destul de scumpa, mai ales pt niste studenti moldoveni ca noi..Asa si ramine zisul meu nerealizat..il amin pt la anu…San Francisco…
Si iata asa..am inca foarte multe spus, multe de povestit…Prietenii mei or sa aiba ce asculta primele zile cum ajung in MD…:)
Cert e ca ma intorc in exact o luna acasa cu un bagaj mare, plin de amintiri (si haine:D ) …Si eu ma intorc schimbata si multumita de ceea ce am realizat cu propriile forte. Chiar am avut nevoie de asta, si nu-mi pare rau.
Ok, noapte buna America…buna dimineata Moldova!
Cât timp!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Margarit îmi aduci aminte de un om drag mie, anul trecut a fost in America si la un moment dat impartasea aceleasi sentimente de strainatate fata de tot ce inseamna USA..fii tare a mai ramas putin si cand te vei intoarce nus tii ce doruri te vor apuca…( da, da shocul cultural pe care l-au manifestat aproape toti cunoscutii mei care au fost in America si au intrat intr-o depresie grozava primele saptamini sper ca la tine sa nu fie la fel)..Anyways mult curaj….si vina mai repede acasa, ca aici nu-i nicaieri in lume!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
De Lika?)
sunt tare, ma tin…nu-i problema am trecut prin multe o sa trec si peste asta..)
e ok, nu am avut asa mare shok, mai ales la inceput cind eram in euforie si chiar imi placea…asta acuma am inceput sa urasc tara asta, deoarece realizez diferenta enorma dintre mine inainte si dupa America. Depresie nu am avut, am plins o singura data, si atunci mi-am revenit in citeva minute, cred ca-s prea puternica ca sa ma afecteze ceva…:D
corect, nicaieri nu-i ca acasa…acuma macar o sa-mi piara gindul pe care0l aveam permanent cind eram in MD – “mai repede sa plec de aici.”..acasa e acasa